Normal sau nu?

Cred ca nu s-a nascut inca persoana care sa poata trece toate testele riguroase ale mintii mele. Prin urmare cred ca nu s-a nascut persoana care sa nu ma dezamageasca sau care sa fie destul de interesanta pentru destul de mult timp incat sa ma tina prinsa suficient langa ea.
Prin urmare sunt doua probleme: ori sunt eu cea anormala si cu greu voi reusi sa-mi gasesc locul undeva, ori inca nu am cunoscut persoana care sa-mi faca fata. Oare care o fi?

Suntem singuri, indiferent de numarul de prieteni care ne inconjoara.
De ce de cele mai multe ori suntem singuri?
Nimeni nu ne poate alina unele goluri din suflet si nimeni nu poate intelege ce se intampla cu mintea si inima noastra. Poate de aceea, ori poate pentru ca nu stim ce vrem, nu suntem hotarati si ne lasam prinsi in miraje.
Zambim, hai sa zambim si sa alungam tristetea din suflet chiar daca ne doare, chiar daca sufletul nostru vrea ceva ce mintea noastra refuza cu desavarsire. Zambiti si poate chiar va veti induce putina fericire.

Un barbat imperfect le-ar face mult mai fericite.


Emotie, zambet, uitare.
Reamintire, dorinta, respingere.
Subconstient, suflet, creier.

Era un timp cand puteam sa ating stele, era un timp cand credeam ca totul imi apartine si totul imi apartinea.
Era...
Va fi?
Nu mai este...
Acum, eu pot atinge absolutul doar in vise.

Mi-e frig si mi-e dor, mi-e rau si visez, sunt trista dar nu sunt emo. Sunt eu fratilor, eu, cea pe care nu o mai recunoasteti, sunt tot eu! Scriu altfel, gandesc altfel, vorbesc altfel si mai ales ma port altfel dar visez la aceleasi lucruri si ma prostesc in acelasi mod infantil.
Bleeeaahahahahhaaa, nu mai conteaza dar ma intreb frecvent ce ati spune voi, daca as spune ca vreau sa schimb lumea? Hai sa o schimbam impreuna! Stiu, mereu sunt, suntem si vom fi nebune pana la proba contrarie.
M. va saluta din nou.

Cam care e viteza unui tren? Cam care e viteza uitarii? Cat de repede te-am uitat si cat de repede am fost uitata? Cine sunt si cine esti?
Visam la un nou inceput. Bacau-I., I.-Bacau e tot una. Am uitat odata, am evadat odata dar azi, azi alegem sa fugim. Eu nu recunosc nimic iar tu nu mai stii cine suntem.
Ma uit din usa trenului cum trec printre toate dar oare puten sa trecem noi si pe langa amintiri? Un nou drum, un nou inceput. Azi, nu mai sunt realista si ma pierd printre vise trecute de mult. Nu sper nu visez, nu-mi mai doresc nimic dar poate intr-o zi totul se va schimba. Poate intr-o zi eu ma voi schimba.

Au fost odata doi copii ce se iubeau sau cel putin asa credeau ei. Fericirea era ceva simplu si o gaseau unul in altul. Prima noapte impreuna a fost nedormita si printre stele iar primul rasarit din viata ei a fost alaturi de el. Primul sarut, a fost printre nori, la o inaltime considerabila. Ea nu mai cunoscuse asa ceva pana atunci si spera ca nici el.
O zi, doua, trei, cinci si se facu ziua in care ea trebuia sa plece. Era un sentiment nou pentru ca se inavatase sa fie ea cea lasata mereu in urma insa acum era ceva diferit, il iubea si ea era cea care trebuia sa plece.
Un sms, doua, trei, o mie si au ramas impreuna dar asta pana cand? Pana ce ea a gresit. A crezut ca poate fi fericita si sa ramana nepedipsita, a crezut ca totul va dura la infinit dar s-a inselat. Distanta si timpul au facut in asa fel incat ei sa se piarda. Ea s-a pierdut candva cu el dar azi, azi s-a pierdut singura.