E tarziu in noapte. Jocul mastilor a incetat. Acum pot fi doar eu si stelele. Nu le vad. Sunt undeva departe. Jocul de lumini din oras nu le permite sa se arate. E un joc egoist in care fiecare se straduieste sa straluceasca mai tare. Ele nu inteleg asta, naivitatea lor e mai presus de orice joc al fiintelor efemere. Ele sunt bune si blande, capabile sa trmita cate o raza dulce de speranta oricarui muritor.
Ferestra mea incepe sa dispara, o simt de parca s-ar topi. Orice lumina din camera mea a disparut. Totul e bezna. Eu nu mai vad nimic. Mastile din jurul meu alearga disperate, nu inteleg ce s-a intamplat. Ipocrizia mea urla ca arsa, egoismul meu se ineaca iar bunatatea s-a facut mica de spaima. Totul e difuz. Urletele de durere raman undeva in spate. Stelele sunt din ce in ce mai clare. Luceafaru e in stanga mea iar luna e pamantul pe care calc.
"BUfff.." se aude o izbitura infernala. Apoi liniste. M-am trezit. Luminile sunt orbitoare iar fereastra e tot acolo. Mai aveam putin si cadeam. Oare sa fie noroc sau pur ghinion? Simt cum toate acele masti intra din nou in mine. Sunt din nou unama iar asta nu a fost decat un vis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu