Franturi de amintiri

Imi mai amintesc vag uneori cum era cand totul era bine, cand visam, cand speram, cand eram langa tine si credeam ca totul e perfect, cand fericirea croise in jurul nostru o mica mantie ce ne invelea, ne tinea impreuna si ne soptea bland ca mereu va fi asa. Insa cum in viata nu e ca in basme, cum eu nu sunt o printesa iar tu nu esti printul meu au aparut fisuri ce ne zgariau pe creier si care in fiecare zi se adanceau din ce in ce mai tare lasand timpul sa le acopere cu panza de paianjen si pentru o mai adanca profunzime cu mici scapari de lacrimi, urlete, reprosuri si tot ceea ce inseamna despatire...
Imi amintesc ca am scris candva o mica poveste, o mica caricatura despre ceea ce se numeste viata, despre destin si cei ce nu cred in el sau poate doar despre cum suntem manipulati de cineva, despre cat de ingusti la minte sunt unii neputand sau poate nedorind sa mai vada si altceva decat propriile lor dorinte, nevoi, amintiri, lucruri ce sau intamplat cu sau fara voia lor marcandu-i pe viata si lasandu-i fara o cale de intoarcere, lasandu-i doar cu sadicul viitor in fata si o gramada de amintiri frumoase in trecut...Asa imi amintesc si eu acum de lucruri ce candva au fost atat de frumoase, de micul fluturas caruia i-am dat viata cu ajutorul unei coli de hartie, multe lacrimi amare si multe pete de cerneala. Fluturas pe care ulterior eu l-am adorat, idolatrizat si intr-un final pierut in locul tau, pentru ca asta e esenta vietii ne nastem, crestem, iar apoi ne pierdem printre franturi de pamant, si vietati ce ratacesc pe langa noi dispuse sa ne devoreze pentru a nu se pierde.
In acest mod sacru sau poate mult prea profan eu incetez sa-mi mai amintesc sperand ca voi putea inchide toate acele vise neindeplinite undeva in adancul marii intr-o mica sticla de cristal sperand la infinit ca aceasta nu se va sparge iar eu nu ma voi mai confrunta niciodata cu ceea ce a fost...Lasand un vis frumos sa incheie o amintire profunda...