PRIETENII

Prietenii... de multe ori am plans dupa fosti prieteni, dupa asa zisii iubiti cu care speri sa ramai pana la adanci batraneti, sa ai copii, cu care sa imarti lucruri, trairi sentimente(bla, bla), dar niciodata nu am plans dupa o prietena sau dupa o prietenie, o simpla prietenie si nu stiu de ce sau poate ca stiu... DA stiu mult prea bine pentru simplu fapt ca m-am maturizat si ma realizat ca doar prietenii adevarati raman, ca cei ce ies din viata ta cu un motiv sau altul nu merita nici macar o lacrima deoarace am prieteni, prieteni vechi cu care in ciuda multor piedici pastrez o legatura sfanta, foarte greu de fisurat, nici nu mai vorbesc de rupt, pentru ca acesti prieteni nu m-au facut niciodata sa plang din contra insa acestia sunt foarte putini. De aceea sper sa ating maturitatea in toate privintele nu doar in privinte speciale ca acestea si sa pot privi fara lacrimi in ochi multe lucruri banale care se pun in calea fericirii mele, sa inteleg lucrurile fara sa pun prea multe intrebari si sa nu mai trag concluzii pripite cu privire la multimea de persoane care ma inconjoara, sa nu mai privesc in urma la momentele petrecute cu diverse persoane si sa oftez ca atunci imi era mai bine, pentru ca nu era asa dar asa suntem noi sau poate doar asa sunt eu desi e infirma posibilitatea sa nu am nici macar un suflet pereche mie.
Offfff...... Ne place sa ne plangem de mila uneori, cand ne este greu sperand ca vor fi destule persoane sa ne ascule, sa ne suporte si care sa ne spuna ca se putea mult mai rau insa atunci cand lucrurile ne scapa de sub control ne izolam si iesim chiar noi din gunoiul in care ne-am bagat fara sa ne dam seama. Pentru ca in fond tu iti poti fi si propriul tau prieten si propriul tau dusman.