Inertie

Culeg litere din supa alfabet a copilariei sperand sa formez din ele propozitii care sa-mi explice: ganduri, simple idei, simple propozitii sau chiar simple cuvinte ce-mi trec prin minte in fiecare secunda, lucruri inexplicabile ce nu inteleg de unde provin de ce iau nastere de nicaieri si cresc odata cu mine sau mor inaintea mea, omorate sperante, sperante desarte sau pur si simplu deziluzii ce se agata de mine si nu doresc sa-mi dea drumul, conducandu-ma spre o depresie, o depresie fatala ce ma inchide intro mica camaruta plina de reptile si de alte vietati, de panza de paianjen si miros de mucegai, o camaruta a sufletului meu care se deschide doar pentru mica mea depresie ajutand-o sa-mi ascunda orice urma de fericire. Insa din bucati de mucegai imi cladesc propriul drum obscur, ciudat sau poate chiar inspaimantator dar care duce spre o mica bucata de lumina, o bucata de liniste neprevazuta, de necunoastere: lapsusul meu. Un lapsus ce doreste sa ma monopolizeze, sa-mi omoare pana si ultimele ganduri cramponate undeva acolo in mintea mea, lipite cu panza de paianjen si intretinute cu licurici, singura sursa de lumina din starea mea depresiva desi lapsusul mi-a fuarat pana si dorinta acerba de distrugere, de a ucide toate lucrurile ce contin putina viata in ele, setea mea de sadism in care pur si simplu iti iau viata lasandu-te sa putrezesti la cheremul micilor mele animale de casa, animalele mintii mele. Pentru ca acesta era ultimul gand, ultimul vis, ultima speranta ca tu vei suferi si in loc de lacrimi vei varsa sange, iar in loc de sange vei avea pamant care sa-ti fure lumina zilei, zgariindu-ti ochii, apoi obrajii facandu-te sa dispari intr-un final, un final sacru care sa dainuie doar in mintea mea pe veci…