Fulgi albi de nea cad usor alintandu-ne cu tandrete fetele doar pentru ca mai apoi sa dispara sau sa se alature oceanului de dinsoare ce acopera totul in jur. Parca ne imbie sa fim din nou copii, sa ne jucam, sa ne lasam imaginatia sa zboare...Iar a mea e bogata si daca ar putea ar construi oameni, oameni multi, dar de zapada cu vieti mai scurte, cu sentimente mai putine dar cu un strop de mai multa veselie! Totul ar fi alb cu exceptia ochilor mari, a nasului si a obrajilor care ar fi rosii... totul ar fi de ghiata exact ca si sufletele multoara din lumea asta care la exterior par buni, frumosi, dar care in adancul lor sunt de ghiata......Insa la cea mai mica raza de soare totul s-ar topi, ei ar disparea dar tot cu un zambet pe buze si fara pic de amaraciune in suflet pentru ca asa ar trebui sa fie viata : plina de lumina, zambete, rasete de copii....ei nu s-ar uita inapoi plini de regrete pentru ca in viata lor scurta nu au avut timp de greseli, nu au avut timp de certuri, ei s-au bucurat, au iubit pe cei din jur fara a face discriminari si astfel au fost fericiti, linistiti si multumiti. In locul lor ar fi altii si altii la fel de fericiti... la fel de albi, la fel de egali, la fel de gratiosi...